Email marketing profitabil: 7 strategii & platforme de email

Nu vreau să te conving cu nimic dar dacă ești interesat să-ți promovezi produsele sau serviciile și să faci ROI până la 36:1 atunci email marketing-ul e pentru tine. 

0 Comments

Vrei să faci email marketing și nu știi cum să începi ? Citește acest articol și vei descoperi cum să faci marketing profitabil prin email.

Pentru început, hai să vedem de ce să faci email marketing dacă toată lumea stă pe rețelele sociale ? Este oare email marketing-ul potrivit pentru mine ?

Adevărul e că nu există canale de marketing bune sau rele. Depinde mult de ceea ce vinzi și desigur de obișnuințele clienților. 

Cu toate astea, fiecare individ conectat la internet are cel puțin o adresă de email. Mesajele importante de obicei se trimit prin email. Majoritatea oamenilor verifică zilnic sau periodic inboxul. 

Asta înseamnă că dacă încă nu faci email marketing pierzi oportunitatea și multiplele avantaje pe care le oferă acest canal de promovare.

Dacă ai citit și alte articole, știi probabil că sunt un mare fan al palniilor de marketing și vânzări pe care le implementez de obicei prin email. Oare de ce?

Motivul pentru care am ales să fac email marketing este libertatea. Poate părea un pic ciudat dar la moment nu există alte canale asupra cărora deții control total. 

Email marketingul poate fi personalizat, automatizat și scalat… Ceea ce nu prea poți face prin alte canale de marketing.

Nu vreau să te conving cu nimic dar dacă ești interesat să-ți promovezi produsele sau serviciile și să faci ROI până la 36:1% atunci email marketing-ul e pentru tine. 

Dar nu este totul atât de frumos…

Atunci când vorbim de email marketing există 2 tabere: 

  • Sunt cei care spun că e-mailul este mort și evită să-l folosească (ca să nu spameze)
  • Și sunt cei care știu să facă email marketing profitabil pe termen lung.

Pe cine să crezi ? Marketerii sunt niște mincinoși…😀

În continuare vorbim despre email marketing ca instrument de promovare, platforme pentru trimitere și automatizare email marketing precum și strategii de promovare prin email.

Pentru mine email marketing-ul rămâne a fi cel mai plăcut canal de marketing pentru că îmi permite să comunic direct cu clienții potențiali și să automatizez aproape tot.  

Dacă ești așa cum sunt eu și lupți pentru libertate, sunt convins că email marketing-ul te poate ajuta să faci asta.

Email marketing: Ce este și cum te ajută ?

Conform definiției wikipedia:

Marketingul prin e-mail este actul de a trimite un mesaj comercial, de obicei către un grup de persoane, folosind e-mail.

Simplu spus, atunci când trimiți un email cu conținut comercial unui prieten sau companii, poți spune că faci email marketing.

Email marketing-ul este o formă a marketingului direct popularizat pe larg de legende în domeniul marketingului direct precum Dan S. Kennedy și Frank Kern care m-au inspirat și pe mine să folosesc acest canal de comunicare.

Conform HubSpot (companie de software pentru marketing) fiecare 1$ investit în email marketing produce pe termen lung în medie 36$. 

Iată doar unele din funcțiile pe care le are email marketing-ul în cadrul unei companii:

  • Marketingul prin email te ajută să crezi relația de brand
  • Informezi și educi clienții potențiali până ajung să cumpere
  • Este foarte eficient pentru a vinde produse sau servicii de orice tip
  • Se aplică pentru fidelizarea clienților și menținerea relațiilor pe termen lung
  • E un canal ideal pentru a face vânzări repetate și maximizare a profiturilor
  • Poate fi automatizat ca să crești conversia și să ai mai mult timp liber

Dar asta nu-i tot…

Marketingul prin email este probabil cel mai stabil și profitabil canal de promovare atunci când e folosit corect. Conturile de pe rețelele sociale pot fi șterse sau blocate în timp ce o adresă de e-mail îți aparține pe viață (dacă nu se dezabonează).

Poți vedea și singur că companiile mari din orice industrie fac mult email marketing. Dacă nu-ți vine a crede, verifică inbox-ul și vezi câte e-mailuri comerciale ai primit azi…

Avantaje când faci promovare prin email marketing

Email marketingul are atât de multe avantaje încât devine foarte greu să le enumăr pe toate. Este cunoscut faptul că profiturile sunt dependențe de numărul de oferte pe care le faci în fiecare zi.

Doar închipuie-ți: 

Câte oferte ai putea trimite zilnic dacă ai avea o listă de email ?  Evident, nu toți vor deschide emailul, nu toți vor da click, dar fii sigură că dacă faci email marketing ca la carte, se vor găsi și cumpărători. 

Având o listă generoasă de contacte cu care comunici regulat, ai putea să-ți crești afacerea fără să investești constant în reclame care devin tot mai scumpe.

Principalele avantaje oferite de email marketing.

Principalele avantaje oferite de Email Marketing.

1. Cost Efectiv.

Marketingul prin email este cost efectiv comparativ cu alte canale de promovare. Nu există costuri de tipărire sau de distribuție. Inițial suporți costuri pentru a crea lista iar mai apoi vei suporta doar costuri fixe pentru soft de email marketing…. Sau chiar gratuit.

2. Email marketing-ul este scalabil.

Marketingul prin email este scalabil iar efortul depus pentru promovare de obicei nu este dependent de numărul de abonați. Dacă trimiți un email la 1000 oameni sau la 50000 este același lucru. Diferența e în costul pentru soft de email marketing.

3. Segmentare și personalizare.

Emailul este probabil singurul canal care permite să trimiți mesaje potrivite la momentul potrivi cu scopul de a crește conversia și a face mai multe profituri. Prin email marketing poți personaliza mesajele în funcție de interesele publicului țintă ceea ce nu permit alte forme de promovare.

4. Conversie ridicată.

E-mailul este eficient în special la etapa de vânzare atunci când clienții potențiali sunt pe punctul să ia decizia de cumpărare. Prin trimiterea unui email promoțional poți ușor să influențezi pe cineva să cumpere de la tine.

5. Email marketing-ul este măsurabil.

Datorită instrumentelor de marketing performate, marketingul prin email devine simplu și poți vedea cum se comportă fiecare abonat în cadrul unui funnel sau oricare altă secvență de comunicare. Aceste date te ajută să optimizezi procesul de vânzare prin email și să faci marketing online mai eficient.

6. Economisești timp.

Platformele moderne de email marketing permit să automatizezi o bună parte din procese de marketing și vânzări ca tu să ai mai mult timp liber. Este un canal perfect pentru cei care vor să vândă produse sau servicii pe pilot automat… Și să devină liberi.

Platforme de email marketing

Există zeci de platforme pentru email marketing. În continuare îți voi prezenta ceea ce am folosit și pot să-ți recomand cu încredere. Nu există platforme de email marketing bune sau rele. Totul depinde de bugetul tău, preferințe precum și necesitățile tale reale.

Dacă pentru tine email marketing-ul înseamnă doar trimiterea de newslettere, probabil nu are sens să plătești bani în plus pe soluții complexe.

1. Email marketing cu Activecampaign

Fără îndoială este cel mai bun instrumente de marketing prin email atunci când vorbim de automatizări. 

Este scump, puțin complicat… dar este de neînlocuit dacă vrei să personalizezi comunicarea prin email și să automatizezi cam tot ce este posibil la moment.

Personal folosesc Activecampaign pentru că sunt inginer pasionat de marketing și îmi place să construiesc sisteme de vânzare complexe (sales funnels) cu un grad înalt de automatizare. 

AC este instrumentul meu #1 cu care creez pâlnii de marketing și vânzări automatizate și multe alte chestii utile pentru o afacere online.

Dacă ești interesat, poți testa Activecampaign gratuit 14 zile și să decizi dacă e sau nu pentru tine. 

2. Sendfox: Simplu și ieftin

Cauți o soluție pentru email marketing ieftină și simplu de utilizat ? Descoperă sendfox.

Este probabil cea mai accesibilă platformă de email marketing potrivită pentru creatori de conținut și persoane începătoare în domeniul email marketing.

Send fox este pentru tine dacă ai un blog, podcast sau canal de youtube și vrei să trimiți newslettere fără să investești prea mulți bani. Chiar dacă e simplă, are cam tot ce-ți trebuie ca să faci email marketing profitabil fără să te complici.

3. Mailer Lite: Soluție optimă preț – funcționalități

Am folosit un timp această platformă pe proiecte personale dar și ale clienților. Îmi place mult simplitatea dar și cum se dezvoltă această platformă mai ales că are un preț foarte avantajos.

Este probabil cea mai bună soluție preț – funcționalități atunci când vorbim de email marketing. Desigur este departe de AC sau Drip dacă vorbim de automatizări însă este foarte accesibilă la preț comparativ cu alte soluții de pe piață care fac același lucru dar costă mult mai mult (cum ar fi convert kit)

Un alt mare avantaj oferit de mailerlite e că poți folosi gratuit platforma cât timp dorești dacă lista ta nu depășește 1000 contacte.

Ce alte platforme de email marketing recomand ?

Pe parcursul anilor am testat și folosit diferite platforme de email marketing. Îți las mai jos alte instrumente pe care le poți lua în calcul:

  • Sendinblue
  • Convertkit
  • GetResponse
  • AWeber
  • Mail chimp
  • Drip

Dacă nu știi ce să alegi, nu te complica. Alege ceva potrivit ca buget și acționează. Secretul nu e în platformă dar în ofertă și strategia de comunicare prin email.
Mai apoi, dacă ceva nu te va aranja… Vei putea să migrezi ușor la altă platformă de email marketing.

Top 7 strategii de promovare prin email marketing

Email marketing-ul este profitabil și simplu doar dacă oferi valoare listei. Eficiența marketingului prin email cel mai mult va depinde de valoarea oferită și relația creată cu lista ta. Dacă crezi că vei da lovitura cu 1 email, atunci nu e pentru tine.

Ești de acord că puțin probabil cineva să cumpere de la tine dacă: Nu te știe, nu te place și nu are încredere ?

Banii sunt în lista ta de email dar asta nu înseamnă că vei vinde fără să oferi valoare. În continuare îți ofer câteva tactici și strategii de promovare prin email marketing care te vor ajuta să vinzi mai mult.

Conform HubSpot cele mai eficiente strategii de email marketing sunt: segmentarea, personalizarea și automatizarea.

1. Segmenteaza lista. 

Prima strategie de email marketing care contribuie direct la creșterea vânzărilor este segmentarea. Dacă ai mai multe segmente de clienți sau o varietate mai mare de produse și vrei să vinzi mai mult, va trebui să segmentezi lista.

Doar gândește-te cum s-ar simți un vegetarian atunci când va primi un email în care vorbești despre friptură de iepure ? Iată de ce segmentarea este importantă.

Trebuie să oferi listei ceea de ce au nevoie. Segmentarea o poți face la etapa de subscribe sau dinamic în funcție de comportament.

De exemplu:
A vizitat o categorie de produse, sau a dat click pe un link din email. Despre cum fac eu segmentarea listei, am scris acest articol. Vezi aici. 

2. Personalizează mesajele. 

O o altă strategie de email marketing care îți poate crește conversie este personalizarea emailurilor. Această posibilitate face ca email marketingul să fie unul din cele mai eficiente canale de promovare. Asta înseamnă că noi putem adapta conținutul unui email pentru fiecare abonat în parte în funcție de nevoi și preferințe.

Pentru a trimite mesaje personalizate va trebui să segmentezi lista și să afli cât mai multe informații despre abonați.

Eu prefer să folosesc un QUIZ la etapa de subscribe și să aflu cât mai multe informații relevante pe care ulterior să le folosesc pentru a trimite mesaje personalizate și desigur pentru a crea pâlnii de vânzare mai eficiente.

3. Automatizează campaniile. 

Știm că email marketing este eficient și poate fi extrem de profitabil dar deseori uităm cu desăvârșire de lista noastră.

Banii nu sunt în listă, dar în relația pe care o ai cu lista ta. Iată de ce, o metodă bună ca să porți o relație pe termen lung cu lista e să automatizezi trimiterea de newslettere.

De exemplu: Imediat după ce cineva se abonează, poți scrie și programa să se trimită câte 1 email pe săptămână pentru 6 luni înainte.

Studiile arată că automatizările contribuie la oferirea unei experiențe mai bune pentru utilizatori și într-un final mai multe vânzări.

4. Design personalizat. 

Un email trebuie văzut ca pe un landing page sau ca pe o pagină de vânzare. În funcție de business-ul tău poți testa mai multe designuri și structuri de email până ajungi la versiunea cu conversie maximă.

Personal prefer să-mi construiesc câteva template-uri de email pe care le folosesc după caz. Un email nu este altceva decât o pagină de vânzare. Desigur că mesajul e cel mai important dar nu neglija designul.

Iată de ce, îți recomand să dedici puțin timp ca să optimizezi și formatezi textul dar nu uite și de partea vizuală dacă vrei să obții conversie maximă.

5. Folosește titlu scurt și intrigant. 

Până la 47% din emailuri nu sunt deschise pentru că au un titlu lung și greu de înțeles. Email marketing-ul înseamnă să concurezi cu alte zeci de emailuri zilnice pe care le primește lista ta. Iată de ce, un email eficient începe cu un titlu captivant.

6. Follow Up. 

S-a demonstrat că oamenii au nevoie de interacțiuni multiple cu bradul tău până ajung să cumpere ceva. Vânzările prin email marketing nu apar imediat.

Așa este comportamentul uman…

Cel mai probabil vei avea nevoie să construiești automatizări speciale ca să aduci un prospect pe pagina de vânzare până decide să cumpere.

Studiile arată că 15% din vânzări prin email apar în primele 90 zile iar restul se întind pe o perioadă până la 2 ani. Email marketing înseamnă long term game.

7. Pâlniile de vânzări automatizate: Cea mai bună strategie de email marketing 

Am spus că cele mai bune strategii de email marketing sunt: segmentarea, personalizarea și automatizarea.

Cum ar fi să ai un funnel de vânzare care combină aceste strategii 3 în 1 ?
Doar închipuie-ți cum ar fi afacerea ta dacă ai trimite mesaje potrivite la timpul potrivit către oamenii care au nevoie de serviciile / produsele tale și tot asta într-un mod automatizat cu implicare minimă din partea ta ?

Dacă cauți o strategie de promovare prin email marketing care poate face minuni cu siguranță că ai nevoie de un funnel.

Din practică am observat că cu ajutorul unui funnel de marketing în combinație cu alte canale se obțin cele mai bune rezultate.


Problema multora e că folosesc emailul doar pentru a trimite conținut într-un mod haotic și nu au în spate o strategie de funnel și ajung să creadă că emailul e mort.

Personal prefer emailul pentru a crea pâlnii de vânzare și pot spune că e cel mai bun canal ca să transformi un necunoscut în client pe termen lung.


Dacă ești interesat să faci email marketing profitabil și să construim împreună o strategie de funnel automatizat prin email, aplică pentru o consultație și hai să vorbim.

Cum construiești rapid o listă de email ?

În acest punct ar trebuie să știi ce înseamnă email marketing și cum te poate ajuta să faci mai multe vânzări.

Probabil te întrebi: Dar cum construiești o listă de email ?

Iată strategia exactă prin care îmi cresc eu lista de email, o aplic în proiectele clienților și pe care ți-o recomand cu încredere și ție.

Pasul 1: Construiește un magnet de clienți.


Dacă ai deja o ofertă și cunoști cine sunt clienții tăi potențiali, atunci gândește-te ce ai putea să le oferi gratuit în schimb la adresa de email ?


Magnetul de clienți sau lead magnet este o resursă utilă oferită în mod gratuit în schimb la date de contact. De obicei le cerem adresa de email.

Un magnet bun este consumat ușor de către publicul țintă, nu trebuie să te coste nimic (plătești cu timpul tău o singură dată) și poate fi livrat la publicul țintă fără alte costuri suplimentare.

Iată câteva idei pentru lead magnet: Ghid gratuit, eBook, un video, studiu de caz, infographic, minicurs, training…

Pasul 2: Construiește un landing page

Pentru promovarea magnetului de clienți, mai ai nevoie de un landing page pe care vei trimite traficul ca să-l descarce. Un landing page nu este altceva decât o pagină web simplă axată pe conversie și conține un formular de captat date de contact: adrese de email, numere de telefon, e.t.c.

Pasul 3: Alege o platformă de email marketing.

Pentru a simplifica și automatiza procesul de email marketing îți mai trebuie și un software pentru email marketing. Cei care vor dori să primească acces la magnetul de clienți vor fi practic obligați să-și lase o adresă de e-mail validă dacă doresc să primească acel magnet.

După abonare, toate emailurile și informațiile despre abonați vor ajunge în sistemul tău de email marketing sau CRM.

Pasul 4. Construiește o automatizare.

Magnetul de clienți îl poți încărca pe pagina de mulțumire sau poți construi o automatizare prin e-mail care va trimite un mesaj cu link către magnet. În unele cazuri e mai bine să încarci acest magnet pe pagina de mulțumire.

Eu prefer să construiesc o automatizare specială pentru a livra accesul la lead magnet… Abia după ce mă asigur că adresa de email a fost confirmată și magnetul a fost descărcat, adaug acel contact în funnelul de vânzare.

Pasul 5. Trimite trafic pe landing page.

Ultimul component fără de care nu ai cum să construiești o listă de email – este traficul. După ce ai creat acest funnel pentru generat adrese de email, va trebui să folosești toate canalele de trafic de care dispui ca să aduci cât mai multe persoane interesate de acel magnet.

Personal prefer să folosesc blogul și ocazional fac reclame plătite.

Ești interesat să vinzi și faci bani prin email marketing ? Am ceva pentru tine…

Marketingul prin email nu este doar despre adunarea unui număr cât mai mare de contacte și trimiterea de e-mailuri automatizat. Dacă ești om de acțiune, cu siguranță că ești interesat să încasezi profituri.

Adevărul e că chiar dacă email marketingul pare simplu, este tot mai dificil să-l faci profitabil.

  • Rata de deschidere email este mică
  • Rata de click este și mai mică
  • Într-un final, conversia este joasă

Mai ai nevoie și de funnel pentru a genera leads, trebuie să alegi și setezi platforma de email marketing și desigur ai nevoie de o strategie de funnel prin care să vinzi produsele sau serviciile tale. 

Am trecut și eu prin asta și știu cum se simte. M-am uitat prin zeci de tutoriale, articole, cursuri… Ca să învăț să fac email marketing.

Nu vreau să te întristez dar fără strategie și implementare corectă îți va fi greu să faci email marketing profitabil. 

Iată de ce, am decis să vin în întâmpinarea ta ca să te ajut să utilizezi email marketing-ul la cel mai înalt nivel și să faci ROI cât mai bun. Împreună vom creiona o strategie prin care să aduni o bază de contacte și să-i transformi în clienți plătitori.


Dacă ești interesat, aplică pentru o consultație 1 la 1 și obține gratuit o strategie de email marketing adaptată la business-ul tău.

Vrei să-ți lansezi un magazin online în 30 zile?

Te pot ajuta să-și faci site-ul, să încarci produsele și să lansezi prima ta campanie de promovare. Obții ghidarea mea și îți ofer suport până ajungi la primele vânzări.

1/ Vom crea împreună magazinul
2/ Conectăm sistemul de plăți, facturare, e.t.c.
3/ Te învăț cum să-l administrezi și să economisești